Turneu de șah „Camarazi pe tabla de șah”, organizat de AMVVD Alba
Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități – Filiala Alba organizează, cu prilejul Zilei VTO, cea de-a doua ediție a turneului de șah „Camarazi pe tabla de șah”. Evenimentul este dedicat spiritului camaraderesc, pasiunii pentru șah și valorilor care îi unesc pe participanți.
Competiția are loc vineri, 6 noiembrie, la sediul AMVVD Alba, din strada Mitropolit Alexandru Sterca Șuluțiu nr. 2, începând cu ora 9.00.
„Dincolo de mutările de pe tablă, ne dorim să consolidăm legăturile dintre camarazi, să petrecem împreună momente frumoase și să demonstrăm că respectul, strategia, răbdarea și fair-play-ul sunt valori care ne definesc atât în joc, cât și în viață”, transmit organizatorii.
Informații și înscrieri pot fi obținute de la Ironim Ignat, la numărul de telefon 0745 416 515, și de la Cristi Zbutea, la numărul 0723 493 532.
„Invităm cu drag camarazii, veteranii, pasionații de șah și pe toți cei care doresc să fie alături de noi la această acțiune! Vă așteptăm să ne întâlnim, să ne bucurăm de competiție și să arătăm că adevărata victorie înseamnă și camaraderie, respect și unitate!”, este anunțul AMVVD Alba.
