România, în pragul unui șoc economic? Avertisment dur al unui economist
România s-ar putea confrunta în viitorul apropiat cu o depreciere puternică a leului și cu o creștere abruptă a dobânzilor, avertizează economistul Radu Georgescu într-o postare publicată în mediul online. Potrivit acestuia, presiunile de pe piețele europene ale titlurilor de stat, deprecierea euro, intervențiile Băncii Naționale a României pentru susținerea leului și posibila reducere a fondurilor europene ar putea amplifica vulnerabilitățile economiei românești.
Economistul susține că Europa se confruntă cu probleme financiare majore, independent de dificultățile României de a forma un guvern. În opinia sa, dobânzile titlurilor de stat ale Germaniei au ajuns la cel mai mare nivel din ultimii 20 de ani, iar situații similare se înregistrează în Regatul Unit, Italia și Spania. Cea mai mare problemă ar fi însă Franța, unde investitorii vând titlurile de stat și cumpără dolari americani și franci elvețieni, ceea ce determină o scădere accelerată a euro față de aceste valute.
În acest context, Radu Georgescu menționează că se pune problema ca Banca Centrală Europeană să cumpere titlurile de stat ale Franței, ca ultimă soluție, iar pentru ca titlurile emise de țările din zona euro să devină atractive, instituția a crescut dobânda de referință.
Cursul euro și dobânzile, ținute artificial de BNR
Referindu-se la România, economistul afirmă că țara se află într-o poziție vulnerabilă. El susține că cursul euro este ținut artificial de Banca Națională a României, care vinde miliarde de euro din rezervele țării, iar dobânzile la lei sunt menținute artificial tot de BNR. Radu Georgescu notează că BNR a menținut recent dobânda de referință, în condițiile în care toate băncile centrale importante au crescut dobânda de referință în ultimele două luni.
Potrivit economistului, aceste elemente, combinate, fac România neatractivă pentru investitorii străini. El afirmă că investițiile străine în România au scăzut cu 80% în 2026 față de 2025 și că niciun investitor care ține cont de calculele economice nu investește într-o țară în care randamentul banilor este sub inflație și moneda este ținută artificial.
Fondurile europene, în scădere accelerată
Un alt factor menționat de Radu Georgescu este reducerea fondurilor europene. El susține că fondurile pe care România s-a bazat în ultimii 15 ani se termină, că PNRR se apropie de final, iar pentru anii următori fondurile europene se vor reduce accelerat, deoarece țările care cotizau cel mai mult, Germania și Franța, nu mai doresc să finanțeze în acest mod.
Economistul apreciază că anomalile economice din România se vor sparge în curând, iar cursul euro și dobânzile vor ajunge la valorile normale. În scenariul avansat de acesta, peste 12 luni cursul euro ar putea ajunge la 10 lei, iar dobânzile la lei la 20%, ceea ce, în opinia sa, nu ar reprezenta un șoc.
„În ultimii 15 ani, România și-a bătut joc de toate regulile economice. Acum, economia a început să-și bată joc de România”, conchide economistul Radu Georgescu.
