Slujbă nocturnă de priveghere la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
În această seară, vineri, 2 octombrie 2026, începând cu ora 22.00, la Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia va fi săvârșită slujba privegherii. În prima parte a slujbei vor fi oficiate Vecernia și Utrenia, urmând ca de la miezul nopții să fie celebrată Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.
Această rânduială specială a devenit deja o tradiție și este oficiată în prima noapte de vineri spre sâmbătă a fiecărei luni, cu excepția perioadei Postului Sfintelor Paști.
Programul liturgic modificat
Slujba Vecerniei și a Paraclisului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, săvârșită în mod obișnuit în seara zilei de vineri, de la ora 18.00, va fi suprimată.
În ceea ce privește programul liturgic al Catedralei Reîntregirii din dimineața zilei de mâine, 3 octombrie, acesta va cuprinde oficierea slujbei parastasului, cu începere de la ora 9.00.
Transmisiune în direct
Radio Reîntregirea va transmite în direct, începând cu ora 22.00, slujba privegherii, care se va încheia în jurul orei 1.40. Grila de programe a fost adaptată în acord cu programul Catedralei eparhiale.
