Metalurgistul Cugir, doar un punct la Șag cu Poli Timișoara 2
Metalurgistul Cugir a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată în deplasare, la Șag, împotriva echipei secunde a Politehnicii Timișoara, într-un meci din cadrul etapei a șaptea. Rezultatul este considerat o decepție pentru formația „roș-albaștrilor”, care a obținut doar un singur punct în ultimele două jocuri.
Gazdele au deschis scorul în minutul 34, prin Gavrilă, care a înscris cu un șut de la 18 metri, fără ca portarul Herlea să poată interveni. Metalurgistul a egalat în minutul 44, când Bura a marcat cu capul, la centrarea lui Igwe.
După pauză, cei doi portari, Herlea și Ungureanu, au fost remarcați prin intervențiile lor, păstrând rezultatul neschimbat până la final.
Partida a fost arbitrată de o brigadă din Caraș-Severin, formată din B. Boska, I. Humița și Cl. Gogu, cu Al. Brașoveanu din Timiș ca arbitru de rezervă. Observatorii au fost Șt. Erdei din Bihor și M. Boru din Caraș-Severin.
