Doi bărbați arestați preventiv pentru trafic de minori și exploatarea cerșetoriei la Alba Iulia
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au documentat activitatea infracțională a trei persoane – doi bărbați și o femeie aflată în stare avansată de graviditate – cercetate pentru trafic de minori, exploatarea cerșetoriei și folosirea unui minor în scop de cerșetorie.
Patru copii obligați să cerșească aproape zilnic
Din actele de urmărire penală a reieșit că, începând cu luna martie a anului 2026, un bărbat și o femeie s-ar fi stabilit în municipiul Alba Iulia, împreună cu cei patru copii ai lor, cu vârste între 1 și 6 ani, în scopul obținerii unor sume de bani din cerșetorie, prin exploatarea minorilor. Aceștia ar fi fost însoțiți de un alt bărbat cercetat, toate cele șapte persoane locuind într-un apartament închiriat în regim hotelier.
Ulterior, până în luna august 2026, aproape zilnic, minorii ar fi fost obligați să practice cerșetoria, atât direct, prin apelarea la mila publicului verbal sau prin gesturi, cât și prin însoțirea unuia dintre bărbați, în unele situații până aproape de miezul nopții. Persoanele cercetate i-ar fi transportat în zone intens frecventate din municipiul Alba Iulia, în apropierea lăcașurilor de cult, a teraselor și a localurilor, iar victimele ar fi fost supuse inclusiv la acte de violență, expuse la temperaturile ridicate din timpul zilei, fără a beneficia de hrană și îngrijire corespunzătoare.
Sume de până la 1.000 de lei pe zi, însușite de persoanele cercetate
Potrivit anchetei, sumele obținute de minori, până la 1.000 de lei pe zi, ar fi fost însușite de persoanele cercetate, împărțite și folosite pentru întreținerea proprie.
Măsuri dispuse de autorități
La data de 21 octombrie 2026, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus reținerea celor doi bărbați și măsura controlului judiciar față de femeia cercetată. Astăzi, 22 octombrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Alba a dispus arestarea preventivă a bărbaților, pentru 30 de zile.
În aceeași zi de 21 octombrie 2026, victimele, identificate în localitatea Hârseni, au fost preluate de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
