Noi norme pentru prevenirea incendiilor de pădure, puse în consultare publică de Ministerul Mediului
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a supus consultării publice un proiect de norme privind prevenirea și combaterea incendiilor de pădure, menit să înlocuiască reglementările adoptate în anul 2000. Potrivit unui comunicat al instituției, actualizarea cadrului legal vine în contextul creșterii riscului asociat perioadelor de secetă, temperaturilor ridicate și schimbărilor climatice.
Documentul prevede măsuri pentru detectarea rapidă a focarelor, pregătirea personalului și stabilirea clară a responsabilităților pentru administratorii și proprietarii de păduri, indiferent de forma de proprietate, precum și pentru structurile silvice.
„Incendiile din ultimele săptămâni, în Parcul Național Domogled – Valea Cernei și în alte zone din țară, ne arată cât de dificilă poate deveni o intervenție atunci când avem secetă prelungită, vegetație uscată, mult material combustibil și teren aproape inaccesibil. Putem mobiliza oameni și elicoptere după izbucnirea focului, dar trebuie să facem mult mai mult înainte: prevenție, monitorizare, pregătire și intervenție rapidă. Nu mai putem lucra după reguli construite pentru realitatea de acum 26 de ani”, a declarat ministra mediului, apelor și pădurilor, Diana Buzoianu.
Printre principalele schimbări se numără gestionarea mai atentă a materialului combustibil din păduri, întreținerea benzilor de protecție și măsuri dedicate zonelor în care pădurea se întâlnește cu localitățile sau cu infrastructura. Monitorizarea este modernizată prin utilizarea dronelor, a camerelor optice și cu termoviziune, a senzorilor și a imaginilor satelitare, astfel încât focarele să poată fi identificate și localizate cât mai repede, inclusiv în zone greu accesibile.
Proiectul actualizează și dotările necesare intervenției, reorganizează punctele de suport logistic pentru incendiile de amploare și consolidează cooperarea dintre structurile silvice și pompierii militari, inclusiv prin exerciții și pregătire comună.
Normele sunt completate de un Ghid de bune practici privind apărarea pădurilor împotriva incendiilor, care include proceduri privind prevenirea, comportamentul incendiilor, organizarea intervenției, siguranța personalului și acordarea primului ajutor.
