ANAF a identificat o fraudă de peste 1,1 milioane de lei în comerțul cu mașini second-hand
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF au finalizat un control la o persoană fizică din județul Argeș, în urma căruia au descoperit că aceasta a comercializat 75 de autoturisme second-hand fără să își înregistreze activitatea economică și fără să declare obligațiile fiscale aferente. Valoarea totală a livrărilor identificate depășește 7,2 milioane de lei, iar prejudiciul adus bugetului de stat este estimat la peste 1,1 milioane de lei, reprezentând TVA sustrasă de la plată.
Potrivit constatărilor, activitatea de comercializare a autoturismelor second-hand s-a desfășurat în perioada mai 2022 – ianuarie 2025, fără ca persoana verificată să fie înregistrată într-o formă legală de organizare și fără declararea obligațiilor fiscale aferente activității economice desfășurate.
Anunțurile online, instrument cheie în identificarea activității cu risc fiscal
În cadrul verificărilor, inspectorii DGAF au analizat activitatea desfășurată pe platformele de comercializare a autoturismelor second-hand, unde persoana fizică publicase anunțuri de vânzare pentru 75 de autoturisme, achiziționate atât din România, cât și din alte state. Verificările au relevat că autoturismele erau comercializate ulterior către persoane fizice, fără respectarea obligațiilor fiscale aplicabile tranzacțiilor efectuate.
Documente care nu reflectau circuitul comercial real
Deși tranzacțiile erau realizate efectiv de persoana fizică verificată, pentru o parte dintre autoturismele comercializate erau furnizate cumpărătorilor documente care indicau drept vânzători societăți din alte state membre ale Uniunii Europene, inclusiv societăți de tip „missing trader”. În alte cazuri, erau utilizate documente completate olograf, în care erau înscrise datele unor persoane sau entități diferite de vânzătorul real, pentru a îngreuna identificarea persoanei care efectua în fapt vânzarea și stabilirea obligațiilor fiscale aferente.
În cazul autoturismelor provenite din România, inspectorii antifraudă au identificat tranzacții în care persoana verificată prelua un autoturism de la proprietar, oferind în schimb un alt autoturism și o sumă de bani. Pentru a evita scoaterea din evidență a autoturismului primit, persoana verificată solicita proprietarului inițial ca acesta să rămână înregistrat pe numele său până la revânzare. În situația în care proprietarii nu acceptau, autoturismele erau înregistrate pe numele altor persoane fizice, cunoscute ale persoanei verificate.
Acțiunea ATOM, lansată pentru trasabilitatea operațiunilor cu mașini
Cazul evidențiază importanța verificării provenienței autoturismelor, a circuitului comercial și a concordanței dintre tranzacțiile efectiv realizate și documentele fiscale aferente. Prin acțiunea ATOM – Analiza și Trasabilitatea Operațiunilor cu Mașini, lansată la 1 octombrie 2026, DGAF urmărește identificarea riscurilor fiscale asociate comerțului cu autoturisme second-hand, inclusiv verificarea provenienței acestora, a circuitului comercial și a modului de îndeplinire a obligațiilor fiscale privind TVA. Verificările vizează identificarea operațiunilor nedeclarate și a situațiilor în care documentele utilizate nu reflectă realitatea economică a tranzacțiilor.
