Campania de vaccinare a ovinelor și caprinelor începe cel târziu la 1 octombrie 2026
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat că vaccinarea ovinelor și caprinelor din România va demara cel târziu la 1 octombrie 2026, imediat ce dozele solicitate de la Banca Europeană de Vaccinuri vor ajunge în țară. Potrivit instituției, campania se va desfășura în funcție de prospectul produsului vaccinal, iar toate animalele vor fi vaccinate conform acestuia.
Vaccinarea împotriva Pestei Micilor Rumegătoare se va realiza exclusiv în județele Constanța și Tulcea, în arealul de risc din Dobrogea, în timp ce vaccinarea împotriva Variolei Ovine și Caprine va fi desfășurată la nivelul întregii țări. În paralel, ANSVSA va urgenta procedurile pentru achiziționarea celorlalte doze necesare.
Planul de acțiune, elaborat împreună cu experți europeni
Planul de acțiune a fost elaborat după consultări cu experții europeni EuVET și, potrivit autorității, nu mai necesită un vot sau o aprobare formală din partea Comisiei Europene. Forma finală a planului și solicitarea de vaccinuri au fost convenite cu reprezentanții Comisiei în perioada 14-17 septembrie, iar pe 21 septembrie ANSVSA a cerut oficial sprijin pentru obținerea unui număr cât mai mare de doze din Banca Europeană de Vaccinuri.
Exporturile de animale vii, condiționate de aplicarea planului de vaccinare
Aplicarea planului de vaccinare este una dintre condițiile pentru reluarea și stabilizarea exporturilor de animale. Schimburile comerciale cu carne, carcase, lapte și produse lactate provenite din zonele libere nu vor fi afectate, iar abatoarele și unitățile de procesare își pot continua activitatea fără restricții.
ANSVSA susține că a securizat acordurile bilaterale pentru exporturile de animale vii către șase piețe importante: Arabia Saudită, Iordania, Maroc, Tunisia, Israel și Libia. Deoarece aceste state nu sunt condiționate de normele interne de tranzit terestru ale Uniunii Europene, exporturile de animale vii se vor putea relua, după implementarea planului de vaccinare, prin coridoare logistice maritime și aeriene directe.
Riscurile care pot afecta calendarul ridicării restricțiilor
Calendarul ridicării restricțiilor depinde însă de respectarea măsurilor de biosecuritate. ANSVSA a avertizat că transporturile clandestine de animale și comerțul ilegal pot compromite aplicarea planului. Potrivit instituției, eficiența planului tehnic și respectarea calendarului de ridicare a restricțiilor depind critic de disciplina operatorilor economici din teritoriu, iar singurul factor care poate periclita calendarul îl reprezintă mișcările clandestine de animale și comerțul ilegal.
