Economistul Radu Georgescu compară Estonia și România după rezultatele PISA
Economistul Radu Georgescu a publicat ieri, 10 septembrie, o analiză pe rețelele sociale în care compară modul în care Estonia și România se raportează la cetățeni și la companii, pornind de la rezultatele obținute de cele două țări la testele PISA. Potrivit economistului, diferențele dintre cele două sisteme sunt vizibile atât în relația statului cu firmele, cât și în interacțiunea cu contribuabilii.
În textul său, Radu Georgescu descrie Estonia drept „un stat foarte prietenos cu oamenii și cu firmele”, în timp ce România este prezentată ca „un stat care este foarte ostil cu oamenii și firmele”. El notează că, la testele PISA, România s-a clasat pe locul al treilea în Europa de la coadă, după Moldova și Bulgaria, în timp ce Estonia a ocupat primul loc pe continent. Economistul menționează că acest rezultat nu este o surpriză pentru el, având în vedere că Estonia este considerată cea mai prietenoasă țară cu firmele.
Comparație între mentalitatea guvernelor și relația cu firmele
Radu Georgescu susține că Guvernul Estoniei are ca obiectiv sprijinirea oamenilor și firmelor, în timp ce Guvernul României se laudă cu încasări mai mari din taxe după creșterile din ultimul an. Economistul subliniază că obiectivul unui stat nu ar trebui să fie colectarea mai multor taxe, ci ajutarea oamenilor și firmelor să se dezvolte, ceea ce ar genera implicit venituri mai mari la buget.
În ceea ce privește tratamentul aplicat companiilor, analiza arată că în Estonia impozitul pe profit este zero, iar statul lasă companiile să își desfășoare activitatea fără intervenții. În schimb, în România, firmele sunt descrise ca fiind conduse de birocrația statului, cu numeroase hârtii, declarații, rapoarte și fișe necesare pentru orice activitate. Economistul afirmă că, pentru ANAF, orice firmă este tratată ca un infractor.
Digitalizarea și interacțiunea cu contribuabilii
Radu Georgescu notează că Estonia este o țară complet digitalizată, unde statul are zero intervenție în viața oamenilor. Pentru a ilustra diferența, el relatează o experiență recentă în România, unde a avut nevoie de acces în Spațiul Privat Virtual (SPV) pentru un client. Pașii necesari au inclus procura la notar, cu programare, taxă și semnătură, depunerea online a Declarației 150 și a declarației de acces în SPV, urmate de o deplasare fizică la ANAF cu un dosar ce conținea procura în original, copie după buletin și o cerere.
Economistul încheie prin a-și exprima frustrarea față de necesitatea de a depune fizic documente generate deja online, pentru a obține acces la un sistem digital, întrebându-se retoric în ce țară trăim.
