Două persoane arestate preventiv pentru trafic de droguri în Alba Iulia și Timiș
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au documentat activitatea infracțională a două persoane în două cauze penale distincte. Ambele sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, iar în sarcina uneia dintre ele s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
În primul dosar, anchetatorii au stabilit că, pe parcursul anului 2026, o persoană de 25 de ani ar fi procurat, deținut și comercializat diferite cantități de canabis în județul Timiș. Pentru a evita descoperirea drogurilor asupra sa sau la locuință, aceasta le-ar fi depozitat într-un autoturism parcat pe un teren din localitatea Moșnița, județul Timiș. În urma percheziției efectuate la locuința persoanei respective, anchetatorii au descoperit și ridicat cheia autoturismului, în interiorul căruia au fost găsite aproximativ 300 de grame de canabis, deținute în scop de vânzare.
Canabis vândut în Alba Iulia cu sume între 40 și 80 de lei pe gram
Cea de-a doua cauză penală a reliefat că, în intervalul mai – septembrie 2026, o persoană de 36 de ani ar fi procurat, deținut și vândut în municipiul Alba Iulia canabis, cu sume cuprinse între 40 și 80 de lei pentru un gram, în funcție de cantitatea comercializată. De asemenea, aceeași persoană ar fi vândut și droguri de mare risc, respectiv 4CMC, cu sume între 1.000 și 2.500 de lei.
Pe parcursul administrării probatoriului, au fost indisponibilizate peste 40 de doze de substanțe stupefiante tranzacționate de persoanele în cauză. În urma percheziției domiciliare, au fost descoperite și ridicate 48 de plicuri conținând substanțe vegetale și pulverulente, mai multe zeci de comprimate aflate în curs de expertizare, un cântar electronic, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
Conducere fără permis și implicare într-un eveniment rutier
În sarcina uneia dintre persoane s-a reținut și faptul că, la data de 6 iunie 2026, ar fi condus un autoturism pe un drum public din județul Hunedoara fără a deține permis de conducere, fiind implicată într-un eveniment rutier.
La datele de 23 și 24 septembrie 2026, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus reținerea celor două persoane. Ulterior, la 24 și 25 septembrie 2026, judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Alba au dispus arestarea preventivă a celor două persoane pentru 30 de zile.
Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
