Salariul și indemnizația pentru creșterea copilului ar putea fi cumulate pentru părinții care se întorc mai devreme la muncă
Părinții care decid să revină mai devreme la serviciu ar putea beneficia, în paralel, atât de salariu, cât și de indemnizația pentru creșterea copilului. Măsura se numără printre propunerile noului Guvern și ar urma să le permită acestora să păstreze indemnizația pentru încă trei sau șase luni, în funcție de vârsta copilului.
Concret, părinții care se întorc la muncă atunci când copilul are între 6 luni și un an ar putea primi în continuare indemnizația de creștere a copilului timp de încă șase luni. Cei care revin la serviciu după primul an de viață al copilului ar beneficia de indemnizație pentru încă trei luni.
În ceea ce privește veniturile cumulate, un părinte cu un salariu net de 5.000 de lei și o indemnizație de 3.500 de lei ar putea ajunge la venituri de peste 8.000 de lei lunar, după reținerea contribuției la sănătate.
În prezent, aproape 145.000 de părinți primesc indemnizație pentru creșterea copilului, iar alți aproximativ 70.000 beneficiază de stimulent de inserție. Noua măsură ar urma să înlocuiască stimulentul de inserție în perioada în care părintele continuă să primească indemnizația.
O altă prevedere propusă vizează bunicii angajați, care ar putea intra în concediu pentru creșterea nepoților, cu acordul părinților. Deocamdată nu există un calendar clar pentru aplicarea acestor schimbări și nici o estimare publică a costurilor suplimentare pentru buget.
