CSM Unirea Alba Iulia participă la turneul internațional de polo feminin de la Belgrad
Echipa de polo feminin a CSM Unirea Alba Iulia participă, în acest weekend, la un turneu internațional de pregătire desfășurat în Serbia, la Belgrad, sub denumirea Futog Open 2026.
Campioana României și deținătoarea eventului național va disputa patru partide de verificare, în vederea debutului stagional și a jocurilor din Conference Cup, programate în luna noiembrie, la turneul preliminar din Bazinul Olimpic.
CSM Unirea Alba Iulia a câștigat a treia Cupă a României consecutivă, la Focșani, în prima acțiune oficială din sezonul 2026/2027.
Elevele antrenorului Ovidiu Pocol vor juca după următorul program: vineri, 25 septembrie, cu Vojvodina; sâmbătă, 26 septembrie, cu Sirens și Esslingen, dimineața, respectiv după-amiaza; duminică, 27 septembrie, cu Galatasaray, mai vechea cunoștință, joc care va încheia competiția de pregătire.
