Corneliu Mureșan anunță pași concreți pentru extinderea rețelei de gaze în Munții Apuseni
Președintele PSD Alba, Corneliu Mureșan, a transmis un mesaj public după întâlnirea cu conducerea Transgaz, privind proiectul de extindere a rețelei de gaze naturale în Munții Apuseni. Acesta a subliniat că discuțiile s-au concentrat pe pașii concreți necesari pentru ca proiectul să devină realizabil, nu pe promisiuni.
„Gazul în Apuseni. Mai puține promisiuni, mai multă muncă. De prea mulți ani, gazul în Munții Apuseni apare în discursul public, stârnește speranța oamenilor, iar apoi este uitat. Moții au auzit suficiente promisiuni. De aceea, după întâlnirea pe care am avut-o astăzi la Transgaz, nu vreau să spun că «gata, s-a rezolvat». Ar fi simplu să facem asta. Au mai făcut-o și alții. Vreau însă să spun ceva în care cred: gazul în Apuseni se poate realiza dacă există oameni care trag în aceeași direcție și muncesc serios pentru acest proiect. Iar în jurul lui începe să se formeze o echipă în care este loc pentru toți cei care vor sincer să pună umărul”, a declarat Corneliu Mureșan.
La discuțiile de la Transgaz au participat, alături de Corneliu Mureșan, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, deputații Voicu Vușcan și Adrian Bara, directorul general al Cupru Min, Mircea Goia, și primarii Cornel Năpău și Marius Cioara. Aceștia au discutat cu directorul general al Transgaz, Ion Sterian, despre etapele necesare pentru ca proiectul să avanseze.
Potrivit lui Mureșan, în urma discuțiilor de acum și a celor din primăvară, traseul de urmat este mai clar. „În perioada următoare vom transmite administrațiilor și instituțiilor implicate toate informațiile și demersurile necesare pentru ca proiectul să intre pe parcursul normal și fiecare să știe ce are de făcut”, a precizat liderul PSD Alba.
Un punct important al discuțiilor l-a constituit Cupru Min, companie descrisă ca strategică pentru Apuseni și pentru județul Alba. Mureșan a arătat că dezvoltarea companiei în ultimii ani poate fi continuată prin valorificarea superioară a cuprului, inclusiv prin dezvoltarea unei uzine metalurgice și obținerea de produse finite în zonă.
„Vom continua discuțiile cu Transgaz, Cupru Min, administrațiile locale și toate instituțiile care pot contribui la materializarea acestui proiect. Oamenii din Apuseni nu cer privilegii. Cer condiții normale de viață, așa cum spun moții, «ca la șes». Și merită ca, după atâția ani de vorbe, cineva să ducă lucrurile până la capăt”, a mai transmis Corneliu Mureșan.
Acesta a amintit și de colaborarea anterioară cu directorul general al Transgaz, Ion Sterian, din perioada în care a ocupat funcția de secretar de stat în Guvernul României, exprimându-și încrederea că această colaborare poate continua pentru proiectul privind gazele în Munții Apuseni.
