Bărbat din Valea Lungă, reținut după încălcarea ordinului de protecție
Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din localitatea Valea Lungă, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și pentru amenințare. Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, măsura reținerii a fost luată la data de 5 octombrie 2026 de către polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în după-amiaza zilei de 4 octombrie 2026, bărbatul s-ar fi apropiat de imobilul în care locuiește fosta sa soție, o femeie de 38 de ani. De asemenea, în cursul zilei de 2 octombrie 2026, acesta ar fi contactat-o telefonic pe fiica sa pentru a-i transmite fostei sale soții amenințări de natură să îi creeze acesteia o stare de temere.
Prin aceste acțiuni, bărbatul ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Blaj la data de 21 septembrie 2026. În cursul zilei de 6 octombrie 2026, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și amenințare.
