By using this site, you agree to the Privacy Policy and Terms of Use.
Accept
Ziarul de AlbaZiarul de Alba
Font ResizerAa
  • Acasă
  • Știri din Alba
  • Economie
  • Educație
  • Sănătate
  • Sport
Reading: Autostrada Sibiu-Pitești: Capul de foraj pentru tunelul Poiana, ajuns pe șantier
Share
Font ResizerAa
Ziarul de AlbaZiarul de Alba
Search
  • Acasă
  • Știri din Alba
  • Economie
  • Educație
  • Sănătate
  • Sport
Autostrada Sibiu-Pitești: Capul de foraj pentru tunelul Poiana, ajuns pe șantier
Știri din Alba

Autostrada Sibiu-Pitești: Capul de foraj pentru tunelul Poiana, ajuns pe șantier

R Amalia
Last updated: octombrie 24, 2026 7:45 pm
R Amalia
Published: octombrie 24, 2026
Share
SHARE

Capul de foraj al utilajului pentru tunelul Poiana a ajuns pe șantierul autostrăzii Sibiu–Pitești

Capul de foraj al utilajului care va realiza tunelul Poiana, pe Autostrada Sibiu–Pitești, a ajuns la portalul dinspre Sibiu al viitorului tunel, informează DRDP Craiova. Componenta esențială a fost transportată la fața locului în urmă cu două zile, iar autoritățile anunță că momentul pornirii utilajului se apropie.

Capul de foraj al TBM-ului are o greutate de 131 de tone, iar ansamblul de transport, incluzând capul tractor și trailerul, a cântărit aproximativ 160 de tone. Din cauza greutății foarte mari, traseul până la destinație a fost unul dificil: transportul a traversat sectoare de autostradă, drumuri naționale și județene, iar ultima parte a parcursului a fost străbătută pe drumul neasfaltat din zona Poiana, pe o ploaie mocănească.

Conform reprezentanților DRDP Craiova, transportatorul și antreprenorul au reușit să ducă la bun sfârșit transportul și descărcarea în siguranță a componentei, prin efort susținut, coordonare și o mobilizare exemplară.

Tunelul Poiana va traversa dealul, iar în punctul cel mai adânc forajul se va desfășura la aproximativ 120 de metri sub nivelul terenului. Potrivit autorităților, acesta este doar începutul: peste 100 de transporturi urmează să aducă în siguranță celelalte componente ale TBM-ului la locul de montaj, cel mai greu având peste 160 de tone.

Abia după transportul și asamblarea tuturor componentelor va veni momentul mult așteptat – pornirea „cârtiței” și începerea forajului. Fiecare transport duce proiectul cu un pas mai aproape de ziua în care dealul Poiana va fi străpuns pentru a face loc Autostrăzii Sibiu–Pitești.

Share This Article
Facebook Email Print
Meniu
  • Acasă
  • Știri din Alba
  • Economie
  • Educație
  • Sănătate
  • Sport
  • Contact
  • Termeni și condiții
  • Politica confidentialitate
  • Politica cookies
© Ziarul de Alba. Toate drepturile rezervate
Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?