ANAF trimite notificări pentru „taxa pe lux”. Proprietarii de case și mașini scumpe, somați să depună formularul 216
Inspectorii ANAF au început să trimită notificări către proprietarii de imobile și autoturisme de valoare mare, în cadrul aplicării așa-numitei „taxe pe lux”. Persoanele vizate sunt somate să completeze și să depună formularul 216, iar cei care nu respectă obligația riscă să li se calculeze din oficiu obligația de plată, la care se adaugă dobânzi și penalități.
Termenul-limită pentru depunerea declarației a fost 30 septembrie. Acum, inspectorii fiscalizează contribuabilii care dețin proprietăți de lux și nu au depus documentul, trimițând notificări în acest sens. Conform Codului de Procedură Fiscală, dacă declarația nu este transmisă în termen de 15 zile, obligația de plată se calculează din oficiu, iar nerespectarea prevederii atrage și sancțiuni contravenționale.
Cine datorează taxa pe lux
Taxa vizează proprietarii de imobile rezidențiale cu o valoare impozabilă mai mare de 2,5 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 500 de mii de euro. În cazul autoturismelor, impozitul se aplică vehiculelor înmatriculate în România a căror achiziție depășește suma de 375 de mii de lei, adică aproximativ 75 de mii de euro.
Potrivit modului de calcul prezentat, impozitul reprezintă 0,3% din diferența dintre valoarea bunului și plafonul neimpozabil. De exemplu, pentru o mașină în valoare de 100 de mii de euro, proprietarul va plăti statului 75 de euro, sumă calculată ca 0,3% din diferența de 25 de mii de euro dintre valoarea autovehiculului și plafonul neimpozabil. În cazul unui imobil de 1 milion de euro, impozitul datorat este de 1.500 de euro, adică tot 0,3% aplicat la diferența dintre valoarea de piață a bunului și plafonul neimpozabil de 500 de mii de euro.
Cum se completează formularul 216
Formularul 216 trebuie completat de toți cei care dețin proprietăți scumpe și include numele, prenumele și datele privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile. Pentru estimarea bazei de impozitare a bunurilor mobile de valoare mare se iau în considerare datele din ultima declarație 216 depusă de contribuabil, completată la secțiunea 2 „Date privind impozitul special pe bunurile mobile” de la capitolul III „Date privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare”, precum și alte informații din evidența fiscală.
