Ministrul Sănătății vrea plata rezidenților pentru gărzi și actualizarea tarifului la nivelul anului 2026
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat vineri, 30 octombrie, că includerea medicilor rezidenți în sistemul de plată a gărzilor reprezintă una dintre prioritățile sale, urmând ca tariful pentru acestea să fie actualizat ulterior la nivelul anului 2026.
„Suntem deja în discuții cu toți factorii implicați, cu societăți profesionale, sindicate, vor urma și ședințe oficiale începând de săptămâna viitoare. Îmi doresc foarte mult să includem pentru plata gărzilor rezidenții. Rezidenții de anul 1, 2, 3 care acum fac numeroase gărzi, patru, cinci, șase gărzi pe lună neplătite. Vreau să fie foarte clar și o spun ferm pentru că știu că sunt persoane care trebuie să audă acest lucru. Medicul rezident nu este apendicele medicului primar și nici anexa profesorului. Este un membru al echipei medicale care are nevoie de suport, de susținere și de respect, la fel ca orice alt om din sistemul de sănătate”, a declarat Alexandru Rogobete, la finalul ședinței de Guvern.
El a precizat că își propune și actualizarea tarifului gărzilor la valoarea salariilor din 2026. „Prima mea prioritate va fi includerea rezidenților la plata gărzilor și apoi actualizarea tarifului de gardă la valoarea anului 2026. Pentru că cea mai mare inechitate în sistemul de sănătate astăzi este că plătim gărzile la un tarif calculat la valoarea salariilor din 2018”, a mai afirmat ministrul.
În aprilie, când făcea parte din guvernul condus de Ilie Bolojan, Rogobete anunța modificarea unui ordin aflat în transparență decizională pe site-ul ministerului. Schimbarea urmărea să asigure plata obligatorie a medicilor rezidenți pentru gărzile efectuate în afara programului normal de lucru.
„Dacă le cerem responsabilitate, trebuie să existe și recunoaștere clară a muncii lor. Rezidenții nu sunt spectatori în sistem. Sunt deja parte din deciziile care se iau în timp real și din îngrijirea pacienților, în fiecare zi. Rezidenții nu sunt o anexă a medicului specialist, a medicului primar sau a «profului». Ei sunt viitorul sistemului de sănătate și cei pe care ne bazăm pentru o construcție onestă, care nu mai ține cont de trecut, ci de prezent și viitor”, a transmis ministrul.
