CSM-CSU Alba Iulia a obținut o victorie categorică în deplasare la Brașov, 111-19
CSM-CSU Alba Iulia a câștigat fără emoții prima deplasare din actuala stagiune, impunându-se cu scorul de 111-19 în fața echipei CSU Brașov, într-un meci care a contat pentru etapa a treia a Ligii I de baschet feminin, al doilea eșalon competițional al baschetului românesc.
Formația pregătită de Valentin Urian a dominat autoritar toate cele patru sferturi ale partidei, încheiate cu parțialele de 37-2, 21-5, 26-6 și 27-6. Gazdele nu au reușit să înscrie mai mult de șase puncte într-un singur sfert, ceea ce subliniază disproporția dintre cele două formații.
Aceasta este a doua confruntare din acest sezon în care gruparea din Cetatea Marii Uniri depășește borna de 100 de puncte marcate. În etapa precedentă, CSM-CSU Alba Iulia învinsese pe teren propriu formația CS Politehnica Iași cu scorul de 111-20.
Pentru echipa albaiuliană, cele mai multe puncte au fost marcate de Alessia Porav, cu 22, urmată de Milica Lazic cu 16 puncte, Maria Mirela Pop cu 14, Miruna Alexia Rus cu 13 și Carla Andrea Alexandru cu 12 puncte. Aliz Szekely și Cristina Maria Cioara au contribuit fiecare cu câte 7 puncte, Karina Maria Onea și Ruxandra Diana Brustur Chiș cu câte 6 puncte, Maya Ioana Niga cu 5 puncte, Ingrid Baicon Ciban cu două puncte, iar Maria Nichimiș cu un punct. Toate jucătoarele trecute pe foaia de joc au înscris în această partidă.
Următorul meci al echipei din Alba Iulia este programat peste două săptămâni, pe teren propriu, sâmbătă, 8 noiembrie, împotriva formației CSU Oradea, un duel considerat de un calibru superior.
