Școala de dans „Chirilă” a obținut numeroase clasări pe podium la „Castle Dance Cup” de la Deva
Reprezentanții Școlii de dans „Chirilă” au avut o comportare remarcabilă la competiția „Castle Dance Cup”, desfășurată la Deva. Sportivii din Cetatea Marii Uniri au reușit importante clasări pe podium: trei locuri întâi, două locuri doi și alte trei pe locul al treilea.
Prezentă pentru a treia oară consecutiv la această competiție, Școala de dans „Chirilă” a avut în acest sezon echipa Dinamic din Cugir, dar și patru componente ale formației Spirit Liber din Alba Iulia. Acestea au prezentat două dansuri de grup și șase solo-uri.
Rezultatele obținute de sportive
Echipa Dinamic din Cugir a obținut locul întâi cu momentele „Madagascar” și „Aladin”. În probele individuale, Miruna Barbu a fost clasată pe locul al doilea la acrodance, categoria Juvenile I, iar Maria Andreica a ocupat locul întâi la acrodance, categoria Junior I. Iarina Barbu a obținut locul al doilea la contemporan, categoria Junior I.
Alexandra Sinpetru s-a clasat pe locul al treilea la open, categoria Junior I, Antonia Dubleș pe locul al treilea la open, categoria Juvenile I, iar Anamaria Humaci pe locul al treilea la open, categoria Junior II.
O competiție internațională de amploare
Castle Dance Cup 2026 a durat peste 12 ore și este o competiție internațională de dans organizată de Asociația Culturală „RoKArt” în parteneriat cu WADF (World Artistic Dance Federation). La eveniment au participat peste 30 de trupe din țară și din străinătate, care au prezentat peste 250 de momente coregrafice din stiluri precum balet, dans contemporan, hip-hop, urban street show și acrobatic dance show.
„Este prima competiție din acest an școlar, iar rezultatele ne fac încrezători. În calitate de jurat, lucru de care sunt mândră, am privit concursul cu obiectivitate și profesionalism. Împreună cu Alex, care se ocupă de echipa din Cugir, le felicităm pe sportive și le mulțumim părinților care le susțin și au alcătuit o galerie minunată”, a punctat Bianca Chirilă.
Cei care iubesc dansul modern și gimnastica artistică se pot înscrie prin intermediul Biancăi Chirilă (0723/314265) și al lui Alex Chirilă (0745/022154).
