Volei Alba Blaj a învins-o pe ŽOK Ub cu 3-1 în primul amical al turneului de la „Alba Blaj” Arena
Echipa de volei feminin Volei Alba Blaj a câștigat primul meci amical din cadrul turneului găzduit de „Alba Blaj” Arena, în fața formației sârbe ŽOK Ub, vicecampioana Serbiei, cu scorul de 3-1.
Partida s-a disputat vineri, 25 septembrie, de la ora 18.00, și s-a încheiat cu următoarele scoruri pe seturi: 25-19, 25-15, 25-21 și 25-27. Ultimul set a fost jucat întrucât antrenorii celor două echipe au decis ca meciul să se desfășoare pe parcursul a patru seturi, indiferent de rezultatul intermediar.
În acest prim amical, antrenorii au rulat întregul efectiv al echipei, cu excepția extremelor Elina Rodriguez, în vârstă de 29 de ani, din Argentina, care a fost menajată, și Ksenia Oprya, în vârstă de 21 de ani, din Rusia, care se află în așteptarea vizei.
Turneul de la „Alba Blaj” Arena continuă sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 16.00, cu partida dintre Maritza Plovdiv și ŽOK Ub. Duminică, 27 septembrie, de la ora 15.00, Volei Alba Blaj va întâlni echipa Maritza Plovdiv.
