Nouă salvatori din Alba, în misiuni-limită în Peșterile Moanei și Lesiana, la Exercițiul Național Salvaspeo 2026
Un număr de nouă salvatori din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Alba au participat, în data de 10 octombrie 2026, la Exercițiul Național Salvaspeo, desfășurat în zona Șuncuiuș, județul Bihor, în Peștera Moanei și Peștera Lesiana. Evenimentul a marcat finalul Școlii Naționale Salvaspeo 2026.
Exercițiul a urmărit simularea unor intervenții complexe de salvare din mediul subteran, în condiții cât mai apropiate de cele întâlnite într-o situație reală. Printre procedurile puse în practică s-au numărat accesul și deplasarea în peșteră, acordarea primului ajutor medical, imobilizarea victimelor și transportul pe targă, depășirea pasajelor dificile și evacuarea în siguranță la suprafață.
Scenariile au presupus intervenții simultane în cele două cavități, pentru victime cu traumatisme produse în urma unor accidente în mediul subteran. Salvatorii au lucrat în echipe, fiind necesare coordonarea permanentă, instalarea sistemelor tehnice de evacuare și o strânsă colaborare între formațiile salvaspeo participante din țară.
Reprezentanții Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Alba au transmis că, pentru cei nouă salvatori din Alba, exercițiul a reprezentat atât o verificare a pregătirii tehnice, cât și o oportunitate de a lucra alături de colegi din alte servicii și structuri Salvaspeo din România.
„Salvarea din mediul subteran presupune pregătire continuă, disciplină, stăpânirea tehnicilor specifice și, mai ales, o muncă de echipă impecabilă. Astfel de exerciții sunt esențiale pentru ca, atunci când o situație reală o impune, intervenția să fie rapidă, sigură și eficientă. Mulțumim organizatorilor și tuturor colegilor implicați în desfășurarea acestui exercițiu!”, au declarat reprezentanții serviciului.
