„`html
31 MARTIE 1437: ÎN TRANSILVANIA A IZBUCNIT RĂSCOALA DE LA BOBÂLNA
Răscoala de la Bobâlna, derulată între anii 1437 și 1438, este considerată a fi cea mai semnificativă revoltă din interiorul Regatului Ungariei cu câteva decenii înainte de războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja. Această rebeliune a fost declanșată de către Gheorghe Lépes, episcopul catolic al Transilvaniei, care a impus plata zeciuielii, o taxă care nu fusese colectată din 1434, și a cerut ca aceasta să fie achitată într-o singură tranșă.
Pe lângă țăranul român care anterior beneficia de scutiri datorită apartenenței sale religioase, micii nobili maghiari au fost de asemenea obligați să contribuie financiar, ceea ce a generat un val de nemulțumire. Refuzul țăranilor de a plăti zeciuiala a dus la excomunicarea lor din partea episcopului, ceea ce a exacerbat și mai mult tensiunile sociale. Revolta a fost alimentată și de amintirile neplăcute din perioada lui Ludovic I cel Mare, rege care, în 1365, i-a supus pe țărani la jurisdicția moșierilor, limitându-le astfel libertățile anterioare, inclusiv dreptul de mutare liberă.
Pe parcursul desfășurării evenimentelor, răscoala a început în partea de nord a Transilvaniei, extinzându-se rapid către comitatele Sătmar și Szabolcs. Către luna iunie a anului 1437, o oaste de țărani s-a adunat pe dealul Bobâlna, unde au constituit o tabără și au solicitat instituirea unei stări proprii recunoscute, sub denumirea Universitas Hungarorum et Valachorum, reprezentându-i atât pe unguri, cât și pe români. Aceștia au fost conduși de nobilul sărăcit Antal Nagy de Buda, alături de cinci căpitani, dintre care trei erau țărani unguri, iar un altul, de origine română, Ioan Oláh din Vireag, alături de un burghez clujean.
Acești răsculați au îndreptat soli către voievodul Ladislau al IV-lea Csaki cu scopul de a-i solicita sprijinul, însă, voievodul a acționat rapid, executând soli importanți ai răsculaților. În urma unor confruntări, răsculații au reușit să înfrunte trupele voievodului, moment ce l-a determinat pe acesta să pretindă deschiderea unor negocieri. Așa se face că pe 6 iulie, la Cluj-Mănăștur, a fost semnat un acord ce răspundea unei părți semnificative din cererile țărănești. Apoi, părțile implicate au procedat la trimiterea de soli către împăratul Sigismund de Luxemburg, care era în același timp rege al Ungariei, pentru a solicita arbitrajul acestuia.
Cu toate acestea, la data de 16 septembrie, forțele nobiliare, împreună cu fruntașii clerului, sașii și gărzile secuiești au constituit o alianță defensivă împotriva răsculaților, semnând un tratat de asistență mutuală, cunoscut sub numele de Fraterna Unio, la Căpâlna. Pe 6 octombrie, la Apateu, a fost semnat un nou pact, care respingea unele dintre condițiile stabilite anterior.
În luna decembrie a aceluiași an, răsculații au cucerit cetatea Aiudului, însă, aceasta victorie a fost de scurtă durată. Tot în decembrie, a decedat împăratul Sigismund, iar în urma acestuia, aliații au atacat răsculații și i-au înfrânt. Sub comanda lui Desideriu de Losoncz, armata nobilă a asediat orașul Cluj, refugiu al răsculaților, reușind să îl recucerească pe 9 ianuarie 1438. Conducătorii răscoalei au fost executați în orașul Turda, iar Cluj a rămas privat de privilegiile sale urbane, localnicii fiind retrogradați la statut de țărani. La data de 2 februarie, alianța reînnoită de la Căpâlna, denumită ulterior Unio Trium Nationum, a fost încheiată, stabilind astfel reglementările sociale din Transilvania pe secole în următoare, cu un impact negativ asupra drepturilor strămoșești ale românilor, care au fost treptat suprimate.
„`
